Azi comemorăm 80 de ani de la masacrul din comuna Moisei

Astăzi se împlinesc 80 de ani de la tragicul masacru comis la 14 octombrie 1944 la Moisei, unde 29 de țărani au fost uciși fără milă de trupele fascisto-horthyste. Din cauza retragerii frontului, trupurile victimelor nu au putut fi îngropate imediat, fiind înmormântate abia două săptămâni mai târziu, când locuitorii evacuați au revenit în sat. Deasupra gropii comune a fost ridicată inițial o troiță de lemn, ca simbol al memoriei lor.

În anul 1967, sculptorul Vida Gheza a creat Ansamblul Memorial al Martirilor de la Moisei pe locul troiței vechi, compus din 12 siluete de bărbați sculptate în lemn, dispuse într-un cerc în jurul unei mese din piatră. Însă, în timp, umiditatea ridicată a deteriorat lemnul, determinându-l pe artist să refacă monumentul în piatră. Cu toate acestea, el a recunoscut că „s-a sfâșiat unitatea inițială dintre material și idee”.

Dumnezeu să le ofere odihnă veșnică și iertare!

Mai multe despre masacru găsiți pe directmm.ro.

a
Share Post
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU