După opt ani de administrație județeană împărțiți egal între Gabriel Zetea și Ionel Bogdan, Maramureșul rămâne într-un impas profund. Ne aflăm în același punct ca acum opt ani, în pofida promisiunilor de dezvoltare și modernizare. Pe hârtie, schimbările politice ar fi trebuit să aducă progres, dar realitatea ne arată că nu s-a întâmplat nimic consistent. Suntem în continuare la coada clasamentelor regionale, cu indicatori economici și sociali dezamăgitori, iar speranța noastră pare să fie mereu la mila altcuiva, acum la Ciolacu, așa cum în trecut a fost la Dragnea.
Marile proiecte care ar fi trebuit să transforme județul într-un pol de dezvoltare regională, precum Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor de la Fărcașa și drumul expres Satu Mare – Baia Mare, sunt tot la nivelul zero. Întârzierile și lipsa de viziune strategică au devenit norme în administrația județeană, indiferent de cine s-a aflat la conducere. În loc să avem soluții concrete pentru aceste proiecte vitale, ne confruntăm cu aceeași incompetență și lipsă de responsabilitate care caracterizează administrația locală de prea mulți ani.
Diferența dintre administrația PSD și cea PNL la nivelul Consiliului Județean este, practic, insesizabilă. Politicienii au schimbat doar eticheta partidului, dar nu și abordarea. În loc să ne îndreptăm către o gestionare eficientă a fondurilor europene și o prioritizare a investițiilor, am rămas blocați în aceleași practici birocratice și lupte politice sterile. Maramureșul continuă să fie ocolit de mari investiții, iar proiectele deja începute nu reușesc să avanseze din faza de planificare.
În final, se impune o întrebare: cât mai putem tolera această stagnare? Dacă nu apar schimbări majore în modul de gestionare a județului, riscăm să rămânem într-un cerc vicios al subdezvoltării. Maramureșul are nevoie de o administrație care să fie capabilă să livreze rezultate reale, nu doar promisiuni reciclate la fiecare patru ani.
