Home2024octombrie (Page 3)

octombrie 2024

Pe 30 octombrie 2024, se împlinesc opt ani de la trecerea la Domnul a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian Chira, supranumit „Voievodul spiritual al Maramureșului.” În memoria sa, la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, începând cu ora 8:00, va fi oficiată Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte

Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” se pregătește să revină pe scena Festivalului Național de Folclor „Ioan Macrea”, un eveniment emblematic pentru cultura tradițională românească, organizat de Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul-Junii Sibiului. Într-un mesaj de pe pagina de Facebook, reprezentanții ansamblului au exprimat recunoștință față de managerul

Azi-noapte, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au desfășurat acțiuni în zonele cu risc ridicat pentru a preveni și combate principalele cauze ale accidentelor rutiere, precum și pentru a sancționa comportamentul agresiv în trafic. Scopul acțiunii a fost depistarea șoferilor care conduc periculos, folosind excesiv accelerația,