La scurt timp după încheierea Galei Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”, Grigore Leșe, invitatul principal al evenimentului, a fost transportat de urgență la spital. Artistul a susținut un recital la finalul ceremoniei, însă ulterior a acuzat o stare de rău și s-a retras în camera de hotel.
Apelul la 112 a fost făcut de un coleg de scenă, care a cerut ajutorul unui echipaj medical. În scurt timp, o ambulanță SMURD, însoțită de un medic, a ajuns la fața locului pentru a-i oferi îngrijiri de urgență. Artistul, în vârstă de 71 de ani, a fost ulterior transportat la spital pentru investigații.
„Pacientul a ajuns cu un puseu de hipertensiune și febră mare. A fost evaluat și i s-au efectuat mai multe investigații, urmând să se decidă conduita terapeutică,” a declarat medicul Elena Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD.
Grigore Leșe a fost însoțit la spital de avocatul său și prieten apropiat, Daniel Ionașcu, care a declarat: „După spectacol i s-a făcut rău, iar medicii au considerat necesar să-l aducă la spital pentru investigații.”
Starea de sănătate a artistului rămâne sub monitorizare atentă, iar apropiații săi așteaptă vești bune.