Chiar dacă la nivel național apelurile la 112 au scăzut, ambulanțele sunt încă solicitate pentru cazuri care nu sunt urgențe reale. În Maramureș, ambulanțele nu pot refuza solicitările, iar în perioada sărbătorilor numărul acestora a crescut semnificativ, deși multe nu erau justificate. Managerul Serviciului de Ambulanță, Mădălina Câmpean, a declarat pentru graiul.ro că, deși sunt cazuri în care ambulanțele sunt solicitate fără motive serioase, nu există o legislație care să permită sancționarea celor care abuzează de acest serviciu.
Pe de altă parte, Serviciul de Comunicații Speciale a publicat date oficiale care arată o scădere semnificativă a apelurilor non-urgente în 2024, comparativ cu anii anteriori. În total, anul trecut au fost preluate 9.763.443 de apeluri, dintre care 60,45% au fost urgențe reale, iar restul de 39,55% nu au necesitat intervenția agențiilor specializate.
Deși apelurile non-urgente au scăzut, serviciile de ambulanță rămân cele mai solicitate, intervenind în 48% din cazuri. Apelarea abuzivă a numărului de urgență 112 este sancționată cu amenzi, care pot ajunge până la 8.000 de lei în cazul recidivelor. STS a evidențiat județele Cluj, București-Ilfov, Bihor, Timiș și Iași ca fiind cele mai responsabile în utilizarea acestui serviciu.