Primăria Municipiului Baia Mare, în parteneriat cu S.C. URBIS S.A., derulează proiectul „Creșterea mobilității urbane durabile în municipiul Baia Mare prin modernizarea Parcului auto de transport public – etapa I”. În cadrul acestui demers, elevii claselor a IX-a B și a X-a A s-au implicat activ, ca voluntari, în testele de autonomie pentru noile autobuze electrice.
Participarea elevilor a adus un plus de entuziasm și energie proiectului, demonstrând implicarea comunității în inițiativele de sustenabilitate urbană. Testele au vizat performanța autobuzelor electrice recent achiziționate, acestea reprezentând un pas important în modernizarea transportului public local.