Filip Ionuț a fost desemnat câștigătorul Trofeului Festivalului Național „Care om horește mândru”, ediția a IV-a, desfășurat pe 27 aprilie 2025 la Casa de Cultură „Victoria Darvai” din Dragomirești. Concursul de interpretare vocală a cântecului popular a reunit talente din întreaga țară, evidențiindu-i pe cei mai buni artiști ai genului.
Alături de trofeul acordat marelui câștigător, juriul a premiat și alți interpreți remarcabili: Premiul I a fost obținut de Știrbu Codruț Victor, Premiul II de Tișe Diana Camelia, iar Premiul III de Mirișan Andreea Maria. Burcă Adela-Lorena a primit Premiul special al Casei de Cultură, iar mențiuni au fost acordate tinerilor talentați Avasiicii Sara și Mance Alexia-Ruxandra.
Festivalul a fost marcat de revenirea pe scenă a foștilor câștigători, Dorinel Gavriluț, Oana Larisa Pop și Iulia Ioana Vlad, într-un moment apreciat de public. Primăria Dragomirești a mulțumit juriului pentru implicare și tuturor participanților care au contribuit la succesul evenimentului.


