Primăria Municipiului Sighetu Marmației a demarat lucrările de amenajare a platformelor betonate pentru instalarea celor 45 de insule ecologice digitalizate, parte din proiectul finanțat prin PNRR de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Lucrările se vor desfășura în perioada 14 august – 14 octombrie 2025.
Intervențiile vor avea loc în cartierele Bogdan Vodă, 1 Decembrie 1918, Unirii, Independenței, Cuza Vodă, 1 Mai, Alexandru Ivasiuc și zona Fuchs. Noile insule vor facilita colectarea selectivă a deșeurilor pe cinci fracții: biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton.
Din totalul insulelor, 18 vor fi de Tip 1 – supraterane încasetate cu containere de 1,1 mc, iar 27 de Tip 2 – cu containere supraterane de capacitate între 2 și 5 mc, conforme cu standardele europene. Proiectul urmărește eficientizarea gestionării deșeurilor și creșterea gradului de reciclare la nivel local.