Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș a primit astăzi, 19 ianuarie, un nou contingent de 12 agenți, într-un context în care deficitul de personal rămâne o provocare pentru structurile de ordine publică din județ. Noii veniți au fost întâmpinați de conducerea instituției și de șeful Serviciului Resurse Umane.
Șase dintre agenți sunt proaspăt absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca, iar ceilalți șase au fost transferați din alte inspectorate. Cu medii cuprinse între 9,48 și 9,74, tinerii polițiști au demonstrat, încă din perioada de formare, că responsabilitatea și perseverența sunt esențiale pentru performanță, subliniază reprezentanții IPJ Maramureș.
Noii agenți vor activa în structurile de ordine publică și investigații criminale, domenii în care fiecare zi aduce situații complexe și decizii cu impact direct asupra comunității. Potrivit IPJ Maramureș, misiunea lor va fi aceea de a oferi sprijin, siguranță și încredere cetățenilor, contribuind la consolidarea climatului de securitate din județ.

