Jandarmii au desfășurat acțiuni preventive pe transportul public din Baia Mare

Jandarmii maramureșeni au desfășurat ieri o acțiune preventivă în mijloacele de transport în comun din Baia Mare, la solicitarea reprezentanților Urbis. Pe liniile 4 și 54, precum și în stațiile aferente, jandarmii și controlorii au discutat cu călătorii despre comportamentul adecvat în timpul deplasărilor.

Pasagerilor le-au fost prezentate drepturile și obligațiile pe care le au atunci când folosesc transportul public, inclusiv necesitatea de a deține un bilet sau un abonament valabil. Activitatea a avut ca scop promovarea unui climat civilizat și descurajarea faptelor antisociale.

Potrivit Jandarmeriei Maramureș, astfel de acțiuni au loc săptămânal, iar atunci când sunt constatate abateri de la normele legale, sunt aplicate măsurile prevăzute de lege.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU