CJ Maramureș, dat în judecată de Corul Madrigal pentru neplata unui contract

Consiliul Județean Maramureș a fost acționat în instanță de celebrul Cor Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” pentru neplata unui contract încheiat anul trecut. Formația susține că nu a primit suma convenită pentru concertul organizat la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, eveniment desfășurat sub patronajul președintelui CJ, Ionel Bogdan, în anul electoral 2024.

Reprezentanții corului afirmă că au încercat în repetate rânduri să obțină plata datorată, însă fără succes, motiv pentru care au decis să apeleze la instanță. De cealaltă parte, conducerea Consiliului Județean nu a oferit încă un punct de vedere oficial privind acest litigiu. Procesul ar putea aduce prejudicii de imagine administrației județene, mai ales că evenimentul a fost promovat drept unul de prestigiu pentru comunitatea locală.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU