Ninsori în Maramureș, vreme deosebit de rece

În Maramureș este valabilă o informare meteorologică până pe 15 mai, ora 10, vizând temperaturi scăzute, brumă și precipitații mixte la munte. În Borșa și Cavnic a nins, iar la altitudini de peste 1500 m s-a depus strat de zăpadă.

Sâmbătă, frigul afectează întreaga țară, intensificându-se în jumătatea nordică. Maximele vor fi între 11 și 19 grade, iar minimele între 2 și 10 grade, mai scăzute în Maramureș, estul Transilvaniei, nordul Moldovei și Dealurile de Vest, unde se va forma brumă.

La munte, vremea rămâne severă, cu lapoviță și ninsoare. Local, stratul de zăpadă continuă să se depună, marcând un episod de iarnă neobișnuit în această perioadă.

Foto Meteo Maramures

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU