Viceprimarul Pap Zsolt István a prezentat, cu ajutorul unei hărți detaliate, stadiul celor două proiecte majore de mobilitate urbană aflate în execuție în municipiu. Primul dintre acestea, LOT 2, vizează realizarea pistelor de biciclete de-a lungul râului Săsar, un traseu aflat într-un stadiu avansat și gândit să devină axa principală a rețelei velo din oraș. Investiția are o valoare de peste 9,2 milioane de lei, iar pistele însumează 11,3 kilometri pe sens, cu lucrări programate să continue în primăvară pe porțiunile unde au existat blocaje.
Al doilea proiect, LOT 1, traversează zona centrală și istorică a municipiului, asigurând legături cicliste între zona Hatvan, Piața Revoluției, Centrul Vechi, Colegiul de Arte și Muzeul Satului. Traseul urban are o lungime totală de 10,9 kilometri și o valoare de peste 8,3 milioane de lei. Cele două proiecte se conectează în mai multe puncte, formând o rețea unitară de piste de biciclete, cu termen de finalizare stabilit pentru sfârșitul lunii iunie.
Viceprimarul subliniază că, pe lângă aceste investiții, municipalitatea integrează piste de biciclete în toate proiectele noi de modernizare rutieră, de la bulevardele principale până la zonele pietonale și poduri. „Ne dorim o rețea coerentă și continuă, care să reducă traficul auto și poluarea și să contribuie la un oraș mai verde și mai prietenos cu locuitorii săi”, a declarat Pap Zsolt István.


