Jandarmeria Maramureș a găzduit ieri o dezbatere dedicată protecției mediului și a animalelor, organizată împreună cu reprezentanții Organizației pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului din Cluj. Discuțiile au fost adresate în special jandarmilor montani și celor din echipajele de intervenție.
Temele abordate au vizat prevenirea pescuitului ilegal, accesul neautorizat cu vehicule motorizate în păduri și arii protejate, gestionarea deșeurilor și respectarea legislației privind activitățile recreative în natură. Un punct central al întâlnirii l-a reprezentat analiza cazurilor recente de snowmobile semnalate în zona Parcului Național Munții Rodnei și măsurile legale aplicabile în astfel de situații.
Reprezentanții organizației clujene și-au exprimat disponibilitatea de a sprijini jandarmii montani în monitorizarea ariilor protejate și în sancționarea celor care încalcă legea. Totodată, aceștia au inițiat o petiție națională pentru modificarea cadrului legislativ, astfel încât jandarmii să poată acționa mai eficient în zonele naturale protejate, a transmis Jandarmeria Maramureș.

