Luna aprilie debutează la Teatrul Municipal Baia Mare cu o nouă reprezentație a spectacolului „Cu sufletul nu-i de glumit”, de Dimitré Dinev, în regia lui Daniel Vulcu. Evenimentul are loc miercuri, 1 aprilie, de la ora 19.00, în sala mare, cu publicul invitat să urmărească reprezentația direct de pe scenă.
Programul lunii continuă pe 4 aprilie, tot de la ora 19.00, cu premiera spectacolului muzical-coregrafic „De-conectat… de primăvară”, în regia lui Călin Ionce. Cea de-a doua premieră a lunii este programată pe 24 aprilie: „Groapa din tavan”, de Matei Vișniec, regia Andrei Han, va fi prezentată în sala mare, în același format cu publicul pe scenă.
Teatrul Municipal Baia Mare găzduiește în aprilie și un spectacol invitat. Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda va aduce în fața publicului „Ultima haltă în paradis”, regia Andrei Mihalache, în cadrul unui turneu național ce marchează 40 de ani de activitate ai actorului Marian Negrescu și 45 de ani de carieră ai regizorului.


