Trafic îngreunat în Maramureș: reparații reluate și noi probleme pe șosele

Lucrările la drumul județean din zona Cavnicului au fost reluate, iar traficul este din nou restricționat prin semafoare și circulație pe un singur sens. Situația se repetă și pe alte rute importante din județ: pe direcția spre Târgu Lăpuș, porțiuni ale drumului recent reabilitat au început deja să se degradeze, iar pe traseul spre Chioar, în zona Săcălășeni–Coaș, sunt în desfășurare noi intervenții, cu patru-cinci îngustări ale traficului.

Nici centura municipiului Baia Mare nu stă mai bine, degradându-se vizibil, în timp ce reparațiile provizorii de pe E58, spre Șomcuta Mare, nu au rezistat, generând din nou probleme pentru șoferi. În contrast, Drumul Nordului și DJ186 Valea Izei se mențin într-o stare decentă, fiind printre puținele rute care nu ridică dificultăți majore în această perioadă.

Pe DN18, însă, situația se complică: atât pe Gutâi, cât și pe sectorul Sighetu Marmației–Vișeu de Sus, în special în zona Hera, carosabilul prezintă semne evidente de uzură. Dacă nu vor fi demarate intervenții rapide, aceste tronsoane vor necesita atenție sporită în perioada următoare, pe fondul traficului intens și al degradărilor accelerate.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU