Ambulatoriul Spitalului Municipal Sighetu Marmației își modernizează serviciile prin introducerea unui sistem computerizat de ultimă generație dedicat evaluării și recuperării funcțiilor cognitive. Investiția face parte din proiectul „Dotarea Ambulatoriului Spitalului Municipal Sighetu Marmației”, finanțat prin Programul Sănătate, cu o valoare totală de 14,93 milioane lei, derulat în perioada 13 mai 2025 – 12 decembrie 2026.
Noul echipament, utilizat pentru evaluarea atenției, memoriei, orientării și a altor funcții cognitive, permite monitorizarea evoluției pacienților și oferă intervenții personalizate, asistate digital. Sistemul este util în tulburări neurocognitive ușoare sau majore, demențe precum Alzheimer sau demența vasculară, afectări cognitive asociate bolilor Parkinson și Huntington, precum și în recuperarea după accident vascular cerebral.
Pentru pacienți, dotarea înseamnă acces la metode moderne de diagnostic și terapie, mai aproape de casă. Pentru spital, investiția aduce extinderea serviciilor de recuperare cognitivă și sprijin suplimentar pentru activitatea medicilor, printr-o monitorizare mai precisă și adaptată fiecărui caz.


