Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș anunță că în evidențele instituției figurează astăzi 293 de locuri de muncă vacante, disponibile pentru persoane cu niveluri diferite de pregătire. Oferta acoperă atât posturi pentru candidați fără studii, cât și pentru cei cu formare profesională sau studii superioare.
Cele mai multe locuri de muncă sunt destinate persoanelor cu studii profesionale – școala profesională (75 de posturi) și celor cu studii gimnaziale (77 de posturi). De asemenea, sunt disponibile 48 de joburi pentru persoane fără studii, 18 pentru absolvenți de liceu de specialitate și 28 pentru cei cu liceu teoretic. Oferta include și 6 posturi pentru candidați cu studii profesionale în sistemul complementar de ucenici, respectiv 16 pentru cei cu studii profesionale – învățământ special.
Pentru persoanele cu studii universitare sunt disponibile 25 de locuri de muncă, AJOFM Maramureș actualizând permanent lista ofertelor în funcție de solicitările angajatorilor din județ.




