Tragedie la Borșa: Un bărbat a murit după ce un buștean a căzut peste mașina sa

Un bărbat și-a pierdut viața vineri, la Borșa, după un accident tragic produs în timpul unei operațiuni de descărcare a materialului lemnos. Un buștean desprins dintr-un camion încărcat cu lemne a căzut peste autoturismul în care se afla victima, impactul fiind fatal. La fața locului au intervenit echipaje medicale, pompieri militari și polițiști, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat.

Potrivit primelor informații, șoferul camionului se pregătea să descarce încărcătura, iar în momentul în care ar fi desfăcut chingile de siguranță, unul dintre bușteni s-a desprins și a lovit autoturismul aflat în apropiere. Bărbatul din mașină a fost prins între fiarele contorsionate, iar eforturile salvatorilor au fost zadarnice.

Accidentul, considerat unul dintre cele mai grave incidente rutiere și de muncă semnalate recent în Maramureș, ridică semne de întrebare privind modul de asigurare a încărcăturii și procedurile de descărcare. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele tragediei și eventualele responsabilități.

Foto emaramures.ro

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU