De la selecție în Poienile de sub Munte la Europeanul din Zagreb: parcursul Ionelei Frișta

Naționala de junioare a României are o reprezentantă din Maramureș la Campionatul European de Beach Handball din Croația: Ionela Frișta, sportivă descoperită și formată de Fabrica de Campioni. Clubul băimărean transmite că prezența ei în lotul tricolor este „un motiv de mândrie”, subliniind parcursul rapid al jucătoarei spre nivelul internațional.

Oficialii clubului arată că Ionela a fost remarcată în urmă cu trei ani și jumătate, la o acțiune de selecție în Poienile de sub Munte, iar progresul ei a fost „remarcabil” datorită muncii și implicării constante. Convocarea la națională este considerată o confirmare a evoluției sale și a potențialului demonstrat în această perioadă.

Competiția din Zagreb se desfășoară între 1 și 5 iulie, România evoluând în Grupa C, alături de Spania, Ucraina și Slovacia. „Tricolorele” au înregistrat două înfrângeri în debutul turneului – 0-2 cu Ucraina și 0-2 cu Spania – și ocupă locul 3 în grupă, urmând să lupte pentru calificarea în fazele superioare ale competiției.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU