Clubul despre insecte revine la Bastionul Măcelarilor în luna iulie

Clubul dedicat lumii insectelor revine în Baia Mare cu a doua ediție, iar Igor și Minerva îi invită pe toți pasionații – mici sau mari – să descopere universul fascinant al gâzelor. Întâlnirile au loc în fiecare zi de luni din luna iulie, de la ora 9:00, la Bastionul Măcelarilor, unde curioșii pot explora împreună comportamente, forme, culori și povești din lumea viețuitoarelor care ne însoțesc la fiecare pas.

Organizatorii îi îndeamnă pe participanți să vină pregătiți să împărtășească curiozități, descoperiri și observații despre furnici, albine, gândaci sau fluturi, într-un cadru prietenos și educativ. Clubul este deschis tuturor, „fie că ai 7 ani sau 70”, spun Igor și Minerva, care promit o atmosferă relaxată și plină de surprize.

Participanții pot aduce specimene colectate responsabil, fotografii, cărți, reviste, articole, desene sau orice material care reflectă pasiunea lor pentru insecte. Scopul clubului este de a crea o comunitate de oameni care împărtășesc aceeași admirație pentru aceste viețuitoare extraordinare și de a transforma fiecare întâlnire într-o experiență de învățare și explorare.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU