Stații de încărcare pe străzile principale din Sighetu Marmației

Municipiul Sighetu Marmației marchează un nou pas în extinderea infrastructurii dedicate mobilității electrice, după livrarea celor 10 stații de încărcare pentru vehicule electrice incluse în proiectul local de modernizare. Investiția are o valoare totală de 2.384.211,29 lei, din care 1.464.503,25 lei reprezintă finanțarea destinată achiziției echipamentelor.

Noile stații vor fi instalate în zone cheie ale municipiului, pentru a facilita accesul posesorilor de autovehicule electrice. Două vor fi amplasate pe strada Gării, iar celelalte pe străzile Rodnei, Nicolae Titulescu, Dragoș Vodă, Unirii, Rosetti, Bogdan Vodă, precum și în Piața 1 Decembrie 1918 și pe strada Eroilor. Administrația locală mizează pe o distribuție echilibrată, astfel încât infrastructura să fie accesibilă în toate cartierele.

În perioada următoare vor începe lucrările de montare și punere în funcțiune, astfel încât stațiile să poată fi utilizate cât mai rapid de către șoferii care aleg transportul nepoluant. Proiectul contribuie la modernizarea orașului și la stimularea utilizării vehiculelor electrice, în linie cu obiectivele de dezvoltare urbană sustenabilă.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU