Persoană sancționată pentru abandon deșeuri lângă eco-insulă

ADI Deșeuri Maramureș a identificat și sancționat contravențional o persoană surprinsă abandonând deșeuri lângă o eco-insulă, după ce cazul a fost semnalat pe rețelele de socializare și în grupul dedicat problemelor de salubrizare. Individul a fost invitat la sediul autorității competente, unde s-a constatat și că nu este cetățean al municipiului Baia Mare.

Reprezentanții ADI au precizat că situația confirmă faptul că o parte dintre deșeurile aruncate în jurul eco-insulelor provin de la persoane din alte localități sau de la agenți economici care depozitează necorespunzător, generând mizerie și disconfort pentru locuitori.

Autoritatea le recomandă cetățenilor să transmită sesizări, fotografii și informații ori de câte ori observă astfel de fapte, pentru a facilita identificarea și sancționarea celor responsabili.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU