Administrația Națională de Meteorologie menține până în 7 august, ora 10.00, avertizări de val de căldură, caniculă, temperaturi extreme, disconfort termic și nopți tropicale. În Maramureș este în vigoare un cod portocaliu până mâine dimineață, fenomenele vizate fiind val de căldură persistent și intens, caniculă, disconfort termic accentuat și nopți tropicale. Astăzi, temperaturile maxime vor urca la 35–38°C, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități; local, minimele nocturne vor fi de 20–24°C.
ANM anunță că un nou cod portocaliu va fi valabil în Maramureș în intervalul 4 august, ora 10 – 5 august, ora 10. Marți, valul de căldură se va extinde și intensifica în Maramureș, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-estul Moldovei și sud-vestul Olteniei. Maximele vor ajunge la 35-39°C, cu cele mai ridicate valori în județele Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj.
Disconfortul termic va rămâne accentuat, ITU va depăși din nou pragul critic, iar nopțile vor fi tropicale, cu minime de 20-24°C, cele mai ridicate urmând a fi înregistrate în dealurile Banatului. Autoritățile recomandă populației să evite expunerea prelungită la soare, să consume lichide și să acorde atenție sporită copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice.


