Dosar penal după un scandal între două familii din Fersig

Polițiștii din Șomcuta Mare au deschis un dosar penal după ce, pe 13 august, în jurul orei 20.00, s-au sesizat din oficiu cu privire la posibile fapte de tulburare a ordinii publice și loviri sau alte violențe. Verificările au indicat că incidentul ar fi avut loc cu două zile înainte, în 11 august, în localitatea Fersig.

Potrivit primelor informații, un conflict izbucnit pe fondul unor discuții în contradictoriu între membrii a două familii ar fi degenerat rapid, implicând mai multe persoane. Scandalul ar fi continuat pe drumul public, unde participanții și-ar fi adresat injurii și ar fi aruncat cu pietre unii spre alții, tulburând liniștea comunității.

Cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea exactă a împrejurărilor și pentru documentarea faptelor de tulburare a ordinii publice și loviri sau alte violențe. Polițiștii urmează să audieze persoanele implicate și să stabilească măsurile legale care se impun

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU