În comuna Copalnic Mănăştur, demarează un amplu program de modernizare a drumurilor. Prin intermediul fondurilor Saligny, se va efectua asfaltarea a 17,6 kilometri de drumuri în cinci sate ale comunei.
În paralel, cu ajutorul fondurilor CNI de primă urgenţă, sunt în pregătire lucrări pentru asfaltarea a 8,6 kilometri de drumuri. De asemenea, se va adăuga o lungime de 7,2 kilometri de drumuri de interes local în trei sate, cu finanțare europeană de la AFIR.

