Formația „Două perechi de frați”: tineri talentati din Maramureș impresionează la Românii au Talent

Patru tineri talentați au captat atenția juriului și a publicului la concursul „Românii au talent” sub numele de „Două Perechi de Frați”. Această formație este alcătuită din doi frați din Maramureș și doi din Ucraina, iar prestația lor a fost impresionantă.

Raul și Amalia, cei doi frați din Bârsana, sunt de origine română, în timp ce Ilie și Alexandru, ceilalți doi membri ai formației, sunt, de asemenea, de origine română, dar locuiesc în Ucraina.

Pasiunea comună pentru folclorul maramureșean i-a adus pe cei patru împreună și au devenit prieteni apropiați. „Cântăm toată ziua, pe unde ne întâlnim, acolo cântăm. Noi suntem din dreapta Tisei, din Maramureșul istoric, în Ucraina. Și ne mândrim că suntem români și păstrăm tradiția”, a mărturisit Alexandru.

Echipa este formată din Amalia, care asigură vocea principală, Raul la ceteră, Alexandru la dobă și Ilie la pian. Aceștia au călătorit și au cântat în diverse locuri, precum Germania și urmează să meargă în Irlanda, participând la diverse evenimente cum ar fi nunți, botezuri sau majorate.

a
Share Post
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU