A fost montat primul defribrilator automat din rețeaua de defribrilatoare din Baia Mare

Ieri, 22 mai, a fost o zi importantă pentru locuitorii din Baia Mare, deoarece a fost instalat primul defibrilator automat dintr-o rețea care va fi implementată în diferite locații din municipiu în următoarele săptămâni.

„Acesta a fost amplasat în locul unde ambulanța ajunge cel mai greu, și anume în Firiza. Defibrilatorul este disponibil pe fațada bisericii din Firiza pentru oricine s-ar afla în pericol de moarte. Părintele Marincaș a fost prezent și a învățat informațiile de bază privind utilizarea, iar întreaga populație va fi informată prin distribuirea unui material scris și prin materiale video pe care le vom prezenta pe măsură ce proiectul avansează.

Am organizat un concurs, dar nimeni nu a ghicit locația corectă; majoritatea ați sugerat locații ultracentrale, unde ambulanța ajunge rapid.

Pentru mine este important ca aceste defibrilatoare să fie amplasate acolo unde este cea mai mare nevoie, așa că începem cu zonele cele mai îndepărtate de centrul orașului. Acum este ușor de ghicit unde va fi montat următorul. Anual, în Baia Mare, peste 130 de persoane mor din cauza stopului cardio-respirator, deoarece nu se intervine la timp. Acum există o șansă în plus la viață, deoarece intervenția se va putea face imediat. Noi instalăm acum 30 de defibrilatoare, deși necesarul ar fi de aproximativ 70. Nu putem folosi bani publici pentru a dota spații private, cum ar fi fabrici, mall-uri, supermarketuri, benzinării, restaurante etc. În toate aceste locuri ar trebui să existe defibrilatoare obligatoriu”, a declarat Vasile Vlașin, președintele Asociației Părinți Salvatori.

a
Share Post
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU