Maramureș, Te poți alătura campaniei ”Încalță un copil”

Începe a 5-a ediție a campaniei ”Încalță un copil”, inițiată de Mirela Retegan și derulată de Fundația Zurli. ”Organizatorii își propun să încalțe copiii invizibili ai României, acei copii care trăiesc în condiții greu de imaginat și care în prag de iarnă merg desculți”, se arată pe site-ul fundației.

Ca în fiecare an, românii sunt invitați să cumpere și să doneze o pereche de încălțări noi. Pot participa la campanie atât persoane fizice, cât și juridice. ”Există în continuare copii care merg prin ploaie ori zăpadă în papuci de cauciuc ori în teniși găuriți, pentru că familiile lor nu le pot asigura o pereche de ghete, copii din centre de plasament care nu au mai primit un lucru nou niciodată. Astfel, prin campania «Încalță un copil», Mirela Retegan – președintele Fundației Zurli – își propune să încalțe cu ghete noi copiii din comunitățile vulnerabile, din sate uitate de lume unde cei mici nici nu îndrăznesc să viseze la ghete sau haine noi”, menționează sursa citată.

Până în 15 decembrie, românii din orice colț al țării și din diaspora pot să trimită sau să aducă o pereche de ghetuțe noi într-unul din punctele de strângere din țară. ”Pachetele trebuie să conțină doar lucruri noi, iar pe lângă o pereche de ghetuțe, oamenii sunt încurajați să pună și alte lucruri necesare unui copil: haine noi, groase, să le țină de cald iarna (bluze, geci), o carte, o jucărie, o căciulă, un fular, rechizite pentru școală”, precizează cei de la Fundația Zurli.

În Maramureș punctele de strângere sunt magazinul Madeline (Baia Mare, Bulevardul Regele Mihai I nr. 6, persoane de contact: Mica Sváb – telefon 0742.915.489, Adriana Mateșan – telefon 0743.776.988) și minimarket ”La Sandu” (Buciumi nr. 9, telefon 0745.643.459).

În primele patru ediții, ”Încalță un copil” a mobilizat mii de oameni din țară și comunitățile de români din diaspora. Astfel, organizatorii, cu ajutorul partenerilor lor, au reușit să strângă aproape 35.000 de perechi de încălțări noi pentru copii din toată România.

Mai multe detalii, aici.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU