La Sighet se lucrează în această perioadă la instalarea și operaționalizarea a două sisteme care vor ușura mult rezolvarea problemelor cetățenilor în interacțiunea cu administrația publică locală – se arată pe pagina de Facebook a primăriei.
Sistemul Docubox, amplasat pe pietonala Corneliu Coposu, lângă intrarea în primărie, reprezintă un serviciu click and collect care conectează cetățenii și instituția fără a se mai merge la ghișeu sau a se sta la coadă. Cetățenii vor accesa secțiunea Docubox de pe pagina web a primăriei, unde vor putea selecta formularul/documentul necesar, îl vor completa electronic și îl vor transmite. Înregistrarea formularului se va prelua automat, se va prelucra, se va confirma, apoi cetățeanul va fi notificat când poate ridica documentele în original de la Docubox, utilizând un cod numeric sau un QR unic.
Terminalul Infochioșc, amplasat la intrarea principală în instituție, este un instrument de interfaţă cu sistemele informaţionale ale primăriei, destinat în general cetăţenilor care nu beneficiază de acces la internet şi care, din acest motiv, nu au acces la informaţiile din portalul web al Primăriei. Acesta va putea fi utilizat de către cetăţeni pentru a accesa informaţiile din bazele de date ale subsistemelor de taxe şi impozite.
Cele două sisteme vor deveni funcționale, spun autoritățile, începând cu luna decembrie. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, valoarea totală fiind de 3.421.443 de lei.