La aproape o lună de la deschiderea listei de semnături pentru declanșarea unui conflict colectiv de muncă, în Maramureș s-au strâns 2.000 de semnături din partea angajaților din unitățile sanitare.
Practic, aceasta reprezintă aproximativ 60% din personalul acestor unități. Mircea Ciocan, liderul Sanitas Maramureș, a subliniat că semnaturile includ și ale angajaților care nu sunt membri ai sindicatului. Calendarul acțiunilor sindicale urmează să fie stabilit astăzi în cadrul Consiliului Național al Federației Sanitas.
Angajații din sistemul sanitar exprimă nemulțumirea lor din cauza blocării majorărilor salariale legale prevăzute în legea actuală a salarizării pentru majoritatea angajaților din cele două sisteme, începând cu sfârșitul anului 2021. De asemenea, se menține la nivelul din decembrie 2018 cu cuantumul sporurilor pentru condiții de muncă pentru toate categoriile de personal medico-sanitar și auxiliar (inclusiv TESA), cu excepția medicilor și asistenților medicali. Orele suplimentare nu sunt plătite, în ciuda prevederilor legale, iar indemnizația de vacanță, prevăzută de Legea 153/2017, nu a fost acordată. Voucherele de vacanță rămân la valoarea de 1.450 lei/salariat, deși ar trebui raportate la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în vigoare pentru anul în curs.
În plus, sindicaliștii aduc în atenție „blocarea repetată a posturilor vacante”, care „a condus la o lipsă de personal nemaiîntâlnită în ultimii 20-30 de ani, motiv pentru care personalul este suprasolicitat, nemotivat și determinat să-și caute alte locuri de muncă”.