Miss Universitaria 2024, Mara Beatrice Pop a fost încoronată

Joi seara, la Teatrul Municipal Baia Mare, s-a desfășurat cea de-a XIII-a ediție a proiectului Miss Universitaria, organizat de Liga Studenților „Pintea Viteazul”. Tema acestei ediții a fost „Hollywood”, transportând publicul printr-o călătorie în timp, începând cu perioada anilor 20 și ajungând în prezent, oferindu-le o incursiune în lumea cinematografiei.

Competiția pentru titlul de Miss Universitaria, ediția XIII, a fost extrem de strânsă și a captivat atenția publicului prin diferite probe la care concurentele au fost supuse, inclusiv proba de dans, originalitate, cultură generală, proba de teatru și defilarea în rochii de seară, furnizate de Gia Fashion.

Artiștii, muzicienii și corpul de balet al Teatrului Municipal Baia Mare au adus momente surpriză, transformând astfel seara într-un eveniment de neuitat! Mulțumim pentru devotamentul lor: Band Teatru Municipal Baia Mare, Romeo Cornelius, Dorin Griguță, Ema Dumitran, Răzvan Pașca, echipa de balet a Teatrului Municipal Baia Mare, întregului personal al teatrului, precum și actorilor Andrei Han și Alex Macavei.

Titlul de Miss Universitaria a fost câștigat de către Mara Beatrice POP, captivând atât publicul, cât și juriul care a evaluat creativitatea, originalitatea, inteligența și frumusețea participantelelor într-un mod obiectiv.

Miss Originalitate a fost acordat Denisei GRĂDINARIU, iar titlul de Miss Popularitate a fost câștigat de către Coralia BENEA. Prin această ocazie, vrem să mulțumim tuturor celor implicați în acest eveniment special, demonstrând încă o dată că: ORICE E POSIBIL!

Ultimul comentariu

LASA UN COMENTARIU