Județul Maramureș nu se dezminte. Sute de infracțiuni silvice în anul 2023

Anul trecut, în Maramureș, planul comun de acțiune denumit „SCUTUL PĂDURII” a fost pus în practică prin desfășurarea a 106 acțiuni, în cadrul cărora au fost efectuate 782 de controale, vizând un total de 2.102 obiective. Activitățile de control s-au concentrat în special pe domeniul transportului materialelor lemnoase și pe aspectele legate de prelucrarea, depozitarea și valorificarea acestora.

Ca rezultat al acestor intervenții, au fost întocmite 636 de dosare penale pentru infracțiuni silvice și asociate acestora. În plus, 54 de persoane au fost trimise în judecată pentru diverse infracțiuni, printre care fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, tăiere ilegală de arbori și furt de arbori.

De asemenea, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș au aplicat 450 de sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de peste 983.330 de lei. În plus, a fost confiscată o cantitate de 2.743,91 metri cubi de material lemnos, evaluată la peste 800.000 de lei. Aceste date sunt prezentate într-un raport emis de IPJ Maramureș.

Foto mediafax

0 comentarii

LASA UN COMENTARIU