Zetea: PNL – Partidul Copy Paste

În politică, originalitatea nu pare să fie la ordinea zilei pentru reprezentanții PNL Maramureș. Într-o scenă în care echilibrul și coerența sunt aspecte esențiale, aceștia par să se încurce într-un haos al ideilor și al alianțelor politice.

Recent, s-a observat o serie de gesturi care ridică semne de întrebare în privința autenticității și a coerenței discursului lor. Astfel, PNL Maramureș a adoptat sloganul PSD din 2020 și chiar elemente din campania electorală a candidatului Gabriel Zetea de acum patru ani. Mai mult, temele de campanie ale social-democratului, precum investițiile în infrastructură sau unitatea comunității locale, au fost preluate brusc și integrate în discursurile electorale ale liberalilor.

Reacția nu a întârziat să apară, iar președintele PSD a comentat sarcastic aceste evenimente, exprimându-și mândria că a devenit o sursă de inspirație pentru adversarii săi politici. „Sunt mândru să fiu o sursă de inspirație, chiar și pentru adversarii politici. La patru ani distanță de când am candidat sub sloganul «Maramureșul pe primul loc», PNL – Partidul Copy Paste – rătăcește în Valea Originalității Pierdute și se clasează pe PRIMUL LOC, la plagiat!”, a declarat Zetea.

a
Share Post
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU