Flavia Foltoș, premiată la Concursul Național Studențesc de Poezie „Juventus”2024

Flavia Foltoș, o studentă din Baia Mare, se află în anul III la Facultatea de Litere, specializarea Asistență Socială, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Nord Baia Mare. Îndrăgostită de poezie, este cunoscută pentru volumele sale „Dialog cu îngerii” și „Extra-terestru”. Își desfășoară activitatea și la Cenaclul Scriitorilor din Maramureș.

Recent, a participat la Concursul Național Studențesc de Poezie „Juventus” 2024, organizat de Casa de Cultură Pitești sub egida Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Flavia a trimis trei poezii, două din volumele sale publicate și una dintr-o lucrare nelansată încă numită „Mentorul”. Juriul a apreciat creațiile ei, acordându-i premiul al III-lea.

Încurajează tinerii scriitori să participe la concursuri și festivaluri literare, considerând că aceste experiențe îi vor ajuta să-și dezvolte cariera și să rămână în memoria generațiilor viitoare.

0 comentarii

LASA UN COMENTARIU