„Très Court International Film Festival” în Baia Mare

Institutul Francez din România sărbătorește anul acesta centenarul său și este încântat să vă prezinte cele mai bune filme de maxim patru minute din lume, cu ocazia celei de-a 26-a ediții a Festivalului Internațional de Foarte Scurt Metraj Très Court.

Festivalul se desfășoară între 7 și 16 iunie în cincizeci de orașe din întreaga lume, inclusiv în 10 orașe din România: Arad, Baia Mare, Brașov, București, Cluj-Napoca, Iași, Piatra Neamț, Pitești, Siret și Timișoara.

Tema principală a ediției din acest an este absurdul. Este ca și cum poveștile ar încerca să transceadă realitățile noastre, explorând teritorii neobișnuite și neexplorate pentru a găsi o nouă formă de poezie și umor, capabilă să ofere sens vremurilor pe care le trăim. Din cele aproape o sută de filme selectate pentru această a 26-a ediție, răzbate o formă de speranță, de evadare, o gură de aer proaspăt pe care acest format foarte scurt reușește, mai bine decât oricare altul, să o transmită și să o împărtășească.

Acest eveniment global ajunge la peste 15.000 de spectatori de pe cinci continente. La finalul festivalului, vor fi decernate 9 premii, inclusiv Premiul Internațional al Publicului, acordat prin votul spectatorilor.

Programul proiecțiilor din Baia Mare este următorul:

Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor (intrare liberă)

Vineri, 14 iunie

  • 20.00 – Selecția „Cuvintele femeilor”: filme realizate de femei, pentru femei. 18 filme / 58 min.
  • 21.00 – Selecția franceză: cele mai bune producții francofone. 22 filme / 63 min.

Sâmbătă, 15 iunie

  • 12.00 – Selecția familială: pentru copiii cu vârsta de peste șase ani și părinții lor. 17 filme / 51 min.
  • 20.00 – Competiția internațională – prima parte. 16 filme / 57 min.
  • 21.00 – Competiția internațională – a doua parte. 20 filme / 62 min.

Duminică, 16 iunie

  • 20.00 – Selecția Best of 2023

Toate filmele sunt subtitrate în limba română.

0 comentarii

LASA UN COMENTARIU