Consilierii din Baia Mare vor discuta în ședința din această săptămână posibilitatea implementării unui proiect de modernizare a stațiilor de autobuz din oraș. Dacă va fi aprobat, acest proiect va permite informarea călătorilor în timp real despre orele de sosire ale autobuzelor. Stațiile vor deveni inteligente, iar finanțarea ar urma să fie asigurată prin PNRR.
Primarul municipiului Baia Mare a inițiat proiectul denumit „Implementarea sistemului ITS, a infrastructurii TIC și modernizarea stațiilor de transport în comun în Municipiul Baia Mare”. În acest moment, consilierii trebuie să aprobe documentația tehnică și studiul de fezabilitate. Valoarea totală a investiției este de 9.088.008,33 lei, inclusiv TVA, din care finanțarea din PNRR se ridică la 6.297.363,98 lei, inclusiv TVA. În cadrul acestui proiect, vor fi modernizate 30 de stații de autobuz.
Pingback:Știri din Maramureș 24 iulie 2024 - cotosra.ro | 24 iulie 2024
|