Turul III al Cupei României este programat, cu excepția a trei meciuri, pentru data de 14 august. În această fază a competiției participă 48 de echipe, inclusiv cele 34 care au câștigat în turul II și 14 echipe din Liga 2, ediția 2024/2025, care nu au jucat în turul anterior, conform anunțului Federației Române de Fotbal.
CS Minaur va întâlni SCM Zalău pe 14 august, începând cu ora 17.30, pe Stadionul ”Viorel Mateianu”, în cadrul turului III al Cupei României.