O veste care zguduie din temelii Țara Lăpușului: Taparo, producător de mobilă din Maramureș, în insolvență

Producătorul de mobilă Taparo din Maramureș a intrat în insolvență, conform unei decizii a Tribunalului Maramureș. Tribunalul a aprobat cererea formulată de Taparo S.A. și a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență, numindu-i pe administratorii judiciari provizorii PARETO GRUP I.P.U.R.L și EURO INSOL SPRL.

Inițial, Taparo a solicitat deschiderea procedurii de concordat preventiv, dar cererea a fost respinsă, inclusiv de Curtea de Apel Cluj. Decizia vine pe fondul dificultăților financiare pe care compania le întâmpină și care au dus la necesitatea intrării în insolvență.

În contextul acestei proceduri, se așteaptă ca administratorii judiciari să găsească soluții pentru restructurarea și redresarea companiei, oferind astfel o șansă de recuperare și continuitate pentru Taparo.

0 comentarii

LASA UN COMENTARIU