Maramureș sărbătorește tradițiile de Crăciun la Muzeul Satului

Cea de-a XVI-a ediție a evenimentului „Crăciun în Maramureș” se va desfășura la Muzeul Satului din Baia Mare cu un concept inedit. Între 16-20 decembrie va avea loc acțiunea „Crăciun în Satu’ de pe Deal”, unde opt gospodării tradiționale vor găzdui activități speciale și colinde ale preșcolarilor și elevilor.

Punctul culminant va fi pe 21 decembrie, cu „Obiceiuri și tradiții de Crăciun în Maramureș”, când muzeul își deschide porțile pentru publicul larg. Vizitatorii vor putea asista la colinde, degustări de delicatese tradiționale și târgul de Crăciun, unde meșteșugari și producători locali vor expune suveniruri și produse artizanale.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Maramureș și Primăria Municipiului Baia Mare, alături de numeroși parteneri locali.

0 comentarii

LASA UN COMENTARIU