În următoarele zile, Piața Libertății din Baia Mare va fi centrul unor spectacole muzicale speciale dedicate copiilor. Începând de mâine, la ora 16:00, publicul se va putea bucura de reprezentațiile unor artiști locali, printre care Cristian Sabo, Alexandra Pop și Magicianul Andrei, alături de elevii Palatului Copiilor din Baia Mare și Grupul „Copiii Centenarului”. Moș Nicolae este așteptat să își facă apariția pentru a aduce bucurie celor mici.

Pe 6 decembrie, la ora 16:30, tot în Piața Libertății, vor avea loc spectacole muzicale prezentate de Școala de Canto PS Academy, Școala de Muzică și Folclor Cresscendo și Insieme Music School. La ora 17:00, în Parcul Mara, Fanfara Municipală Baia Mare va oferi un concert de colinde, aducând magia sărbătorilor de iarnă mai aproape.
Sâmbătă, 7 decembrie, și duminică, 8 decembrie, vor continua evenimentele festive. Sâmbătă, la ora 16:00, Grupul „Copiii Centenarului” și Fanfara Municipală Baia Mare vor susține un spectacol de colinde și obiceiuri tradiționale, urmat de un concert în Parcul Mara la ora 17:00. Duminică, de la ora 16:00, în centrul vechi al orașului Baia Mare, vor evolua Corul Bărbătesc din Vălenii Șomcutei, Corul Liceului Teologic Penticostal și Fanfara Municipală, cu un nou concert în Parcul Mara la ora 17:00.
Foto D.Dancus