Proiect de 87 milioane lei pentru parcuri fotovoltaice la fosta platformă Cuprom din Baia Mare

Firma brașoveană Efect Advertising, controlată de antreprenorul Cristian Costel Eftinca, a avansat în faza pre-execuțională a proiectului de înființare a două parcuri fotovoltaice pe fosta platformă industrială Cuprom din Baia Mare, conform unui material publicat astăzi de site-ul 2mnews.ro. Proiectul se va desfășura pe o suprafață de 22,31 hectare și include o investiție totală de peste 87 de milioane de lei, vizând producerea a 20,4 MW energie electrică din surse regenerabile.

Cele două parcuri fotovoltaice vor fi echipate cu 35.328 de panouri PV monocristaline și 92 de invertoare trifazate, precum și cu posturi trafo și capacități de stocare de 4 MWh. Proiectul este estimat să fie finalizat în doi ani, timp în care vor fi realizate toate etapele necesare, de la proiectarea tehnică la execuția lucrărilor.

Turnul de dispersie de 351 de metri înălțime, parte a fostului combinat, nu va fi afectat de lucrările de construire a parcurilor fotovoltaice. Proiectul este prevăzut să fie operațional timp de 20 de ani, contribuind la dezvoltarea energiei regenerabile în România.

Mai multe informații pe siteul 2mnews.ro

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU