Reducere de impozit de 50% pentru firmele care se mută la Cavnic în 2025

În contextul discuțiilor naționale despre creșterea impozitelor locale, orașul Cavnic anunță facilități pentru agenții economici din Maramureș. Începând cu 2025, toate firmele care își mută sediul social în Cavnic vor beneficia de o reducere de 50% a impozitului pe o perioadă de 5 ani, conform unei hotărâri de Consiliu Local.

Aceasta facilitate vizează firmele care își transferă sediul din alte localități, precum Baia Mare, Sighet, Borșa sau Vișeu, și acoperă reduceri de impozite pentru parcul auto, impozitele pe care le plătesc pentru firmă și alte impozite aferente sediului social. Primarul Vladimir Petruț subliniază că această măsură este menită să atragă agenții economici care doresc să evite majorările de impozite.

Prin această inițiativă, Cavnic oferă o oportunitate unică firmelor de a economisi pe termen lung, promovând relocarea sediilor sociale în oraș și contribuind astfel la dezvoltarea economică locală.

0 comentarii

LASA UN COMENTARIU