Vineri, s-a semnat procesul verbal de predare-primire a amplasamentului pentru construcția unei noi creșe în orașul Târgu Lăpuș, județul Maramureș. Finanțarea acestui proiect este asigurată de Compania Națională de Investiții S.A. Creșa va avea o capacitate de 40 locuri și va fi dotată cu echipamente moderne și surse de energie regenerabilă, inclusiv panouri solare și fotovoltaice.
Clădirea va fi organizată în trei nuclee funcționale: zona administrativă, zona destinată copiilor și zona spațiilor tehnico-gospodărești. Aceasta va include patru grupe, patru dormitoare, camere de joacă, vestiare, grupuri sanitare, spații pentru servit masa și un cabinet medical. Funcțiunile auxiliare vor cuprinde spălătorie, călcătorie, biberonerie și bucătărie.
Proiectul creșei vine în completarea altor inițiative din zona Tecioaia, precum blocul de locuințe sociale cu 30 apartamente, bazinul de înot didactic și grădinița. Aceste investiții contribuie la îmbunătățirea infrastructurii educaționale și la creșterea calității vieții locuitorilor din Târgu Lăpuș, a transmis Primăria Târgu Lăpuș.