Cadre didactice din Baia Sprie instruite în tehnici de prim ajutor

Voluntarii Serviciului de Ajutor Maltez Baia Mare continuă instruirea personalului din unită­țile de învățământ, de această dată în orașul Baia Sprie. Peste 40 de cadre didactice participă la cursuri pentru a-și însuși tehnici și deprinderi de prim ajutor, beneficiind de sprijinul personalului auxiliar și administrativ de la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie și de la structurile subordonate.

Reprezentanții Serviciului de Ajutor Maltez Baia Mare menționează că programul face parte din cursurile de formare continuă avizate pentru perioada 2024 – 2025 și este organizat în colaborare cu Casa Corpului Didactic Maramureș. Cursul, intitulat „Metode și tehnici pentru acordarea primului ajutor de bază”, include 30 de ore de pregătire teoretică și practică.

Cursurile sunt adresate atât personalului didactic de predare, cât și personalului didactic auxiliar, de conducere, de îndrumare și control, precum și personalului administrativ. Reprezentanții Serviciului de Ajutor Maltez Baia Mare subliniază importanța acestor pregătiri pentru îmbunătățirea abilităților de prim ajutor în cadrul unităților de învățământ.

Foto FB Serviciul de Ajutor Maltez

0 comentarii

LASA UN COMENTARIU