Circa 500 de competitori au participat la ediția a 33-a a Concursului Internațional de Interpretare Muzicală „Emanuel Elenescu” din Piatra Neamț. Printre elevii premiați la Secțiunea Muzică Clasică se numără și doi elevi ai Colegiului de Arte Baia Mare, conform profesoarei Mihaela Bob-Zăiceanu.
Dariu Băban (clasa a X-a) a câștigat premiul 1 și premiul 1 finalist, iar Eliza Magyari (clasa a IX-a) a obținut premiul 3, ambele distincții fiind la canto clasic. Dariu a fost selectat și printre cei 9 finaliști care au evoluat în Gala secțiunii clasice.
Profesoara Mihaela Bob-Zăiceanu a menționat că în gala laureaților au fost selectați doar doi elevi de la canto (un băiat și o fată), restul până la 9 fiind instrumentiști. Marele Premiu a fost câștigat de un saxofonist din Chișinău, iar juriul a fost alcătuit din profesori universitari.

Foto Bob-Zaiceanu Mihaela