Maramureșul își ia rămas bun de la un erou centenar, Gheorghe Ionuți

Maramureșul a pierdut un om de valoare, veteranul de război Gheorghe Ionuți, din Fărcașa, care a încetat din viață la vârsta de 104 ani și 7 luni. Născut pe 20 iulie 1920, Gheorghe Ionuți a luptat în al Doilea Război Mondial și a fost rănit în luptele de la Stalingrad și Cotul Donului. În 2015 a fost avansat la gradul de Plutonier adjutant principal, iar la aniversarea de 100 de ani, în 2020, a devenit Căpitan în retragere. A muncit 18 ani ca miner.

Primăria Fărcașa, prin primarul Ioan Stegeran, a organizat o ceremonie pentru a-i onora centenarul și a transmis sincere condoleanțe familiei. Comunitatea locală, administrația și cetățenii își aduc un ultim omagiu, exprimându-și recunoștința pentru viața și contribuțiile eroului lor.

„Rămas bun, eroul nostru, veți rămâne mereu în amintirea concetățenilor dumneavoastră,” a transmis Primăria Fărcașa în mesajul său de adio.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU