Baia Mare găzduiește a doua ediție a Ethnologica Film Fest – înscrierile sunt deschise

Încep înscrierile pentru cea de-a doua ediție a concursului național „Ethnologica Film Fest”, care va avea loc în Baia Mare pe 10-11 iunie 2025. Festivalul pune în valoare producțiile de film de scurt metraj cu tematică etnologică, având ca obiectiv principal cercetarea și promovarea specificului cultural național.

Filmele înscrise în competiție trebuie să aibă o durată cuprinsă între 12 și 25 de minute. Evenimentul este organizat de C.J.C.P.C.T. „Liviu Borlan” Maramureș, în colaborare cu Consiliul Județean Maramureș și Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare.

Înscrierile se desfășoară între 12 și 21 mai 2025, iar cei interesați pot consulta regulamentul și documentele necesare pe site-ul oficial al festivalului.

a
Ultimul comentariu

LASA UN COMENTARIU