Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” va participa sâmbătă, 21 iunie, la sediul Ambasadei României din Lisabona, unde se va celebra ia românească printr-un eveniment cultural special.
Programul include momente artistice autentice, expoziție foto, ateliere de creație, gastronomie tradițională și Parada Iei Românești, toate menite să aducă un strop din spiritul Maramureșului în mijlocul comunității românești din Portugalia.
Organizat de Ambasada României, Institutul Cultural Român de la Lisabona și Ambasada Republicii Moldova, evenimentul va oferi participanților ocazia de a face parte din Albumul Foto al Iei Românești – Lisabona 2025, fiind o celebrare a tradiției și identității românești.
