Federația Română de Handbal, prin Comisia Centrală de Observatori și Delegați, a organizat în perioada 25–27 iulie, la Covasna, consfătuirea de vară destinată pregătirii noului sezon. Cu acest prilej s-a desfășurat examenul de acreditare pentru observatori, esențiali în supravegherea competițiilor handbalistice.
Printre cei care au promovat se află și băimăreanul Daniel Kotecz (57 de ani), devenind astfel singurul observator din județul Maramureș pentru sezonul 2025–2026. Reușita sa vine la scurt timp după ce, pe 1 mai, a fost nevoit să părăsească funcția de team manager al echipei feminine CS Minaur.
Demisia a marcat încheierea unei cariere de 25 de ani în management sportiv, dedicată cu precădere handbalului băimărean. În noua sa postură, Kotecz va continua să contribuie la dezvoltarea acestui sport, dintr-o altă perspectivă.

